Şeful Poliţiei Botoşani cere ca elevii să poarte uniforme şcolare

elevi uniforma.jpgInspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, comisarul şef Cristian Cucoreanu, a solicitat, joi, directorilor de şcoli să adopte măsuri pentru a-i determina pe elevi să îmbrace uniforme şcolare.

El a declarat, în cadrul unei întrevederi pe care Inspectoratul Şcolar a organizat-o cu directorii instituţiilor de învăţământ, că este necesar ca toţi elevii să poarte ţinute distinctive, care să îi deosebească de eventualii delicvenţi din jurul unităţilor şcolare. “Insist pe instituţia profesorului şi elevului de serviciu. Insist şi pe uniforme, dacă se poate”, a afirmat Cristian Cucoreanu.

La rândul său, prefectul Costică Macaleţi a solicitat cadrelor didactice să devină modele pentru elevi. “Nu uitaţi că aveţi o profesie extraordinară şi, pentru că ne închinăm întotdeauna în faţa profesorilor, trebuie şi dumneavoastră să dăruiţi activităţii didactice ce aveţi mai bun. Nu uitaţi nicio clipă că sunteţi modele pentru elevii dumneavoastră”, a afirmat Macaleţi. AGERPRES