Senatorul liberal Valeriu Boeriu solicită introducerea în programa şcolară a unei materii noi, „Educaţia pentru sănătate”, o idee promovată de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor. „Eu cred că au dreptate specialiştii de la DSP, starea de sănătate este dată de patru factori importanţi: cel genetic, factorul de mediu, valoarea sistemului de sănătate şi comportamentul individului. Exact segmentul pe care îl putem noi influenţa – comportamentul – contează cam 50% din total. Este esenţial să creăm copiilor comportamente sănătoase, de alimentaţie sănătoasă, de mişcare, de luptă contra toxicelor, la vârste mai mari şi alte lucruri. Este foarte important să facem asta pentru că este mai uşor să le formăm comportamentul decât să îl modificăm mai târziu. Şi cred că, pe lângă multe lucruri inutile, pe care le învaţă copiii la şcoală, materia aceasta chiar ar fi una potrivită”, a declarat senatorul liberal.
Iniţiativa DSP Bihor pentru introducerea materiei „Educaţie pentru sănătate” în şcoli ar viza, în primul rând, ciclul primar. Boieriu a mai precizat că, dat fiind faptul că materiile în şcoală nu sunt introduse prin lege, ci prin ordin de ministru, senatorul i-a adresat o întrebare, în cadrul procedurilor parlamentare, privind oportunitatea studierii noii materii ministrului educaţiei.

Senatorul PNL şi-a manifestat, totodată, încrederea că ministerul va fi receptiv la această propunere, importantă pentru viaţa copilului şi viitorului adult. Pentru a avea şanse mai mari în acest proiect, aşa cum există şi în alte ţări, el a recomandat conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Bihor să ia legătura cu DSP-urile din ţară, „pentru a reuni parlamentari de toate culorile politice în acest demers”. AGERPRES