profesori_invatand.jpgUn număr de 50 de cadre didactice vor participa, de vineri până duminică, la Colegiul Tehnic ”Mihai Bravu”, la o sesiune de formare cu titlul ”Management de proiect”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Muncipiului Bucureşti, Marian Banu.

Potrivit acestuia, activitatea este organizată în cadrul proiectului Comenius Regio ”Projecting European Future” iniţiat de ISMB, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Regiunea Tesalia din Grecia, Consiliul Local al Sectorului 3, Liceul Teoretic ”Benjamin Franklin”, Liceul Teoretic ”Dante Alighieri” şi Asociaţia ”Manageri fără frontiere”.

Totodată, cei 50 de participanţi, proveniţi din unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, unităţi de învăţământ particular şi special, vor primi certificate de atestare în domeniul managementului de proiect. Marian Banu a afirmat că în perioada 26 aprilie- 1 mai a avut loc primul flux de mobilităţi din cadrul proiectului Comenius Regio ”Projecting European Future”, desfăşurat în Regiunea Tesalia din Grecia.


Programul vizitei a constat în activităţi de formare în domeniul managementului de proiect, întâlniri cu reprezentanţi ai Autorităţilor Publice Locale şi Regionale, inspectori şcolari, directori şi profesori din şcolile partenere din Regiunea Tesalia. AGERPRES