Sesiunea de informare în cadrul proiectului “Blockchain for entrepreneurs – a non-traditional industry 4.0 curriculum for Higher Education”

Universitea Ovidius din Constanța, în calitate de partener de implementare în cadrul proiectului cu finanțare Erasmus+, Blockchain for Entrepreneurs – Blockchain for Entrepreneurs – a non-traditional Industry 4.0 curriculum for Higher Education, anunță organizarea în data de 18.02.2020 a unei Sesiuni de informare, care are ca deziderat să adune laolaltă reprezentanți din diverse domenii, cu scopul de populariza această tehnologie, transmițând cât mai multe detalii despre utilizarea și impactul pe care aceasta îl poate avea.

Evenimentul va avea loc la Sala Senatului a UOC, Campus, Corp A, Aleea Universității, nr 1, în intervalul orar 15.00 – 18.00 și  reprezintă o bună ocazie de întâlnire între cadrele didactice, studenții UOC și reprezentanții organizațiilor din zona IT care pot facilita implementarea tehnologiei Blockchain, precum și cu cei din organizațiile publice/private, care ar putea fi interesați să acceseze această tehnologie tot mai aplicată.

Acest proiect este derulat  în parteneriat cu alte 2 universități: Academia de Studii Economice din București – liderul de proiect, TalTech University – Estonia și cu 4 instituții non-universitare: ZITEC – România, Mathemagenesis – Grecia, VITECO – Italia, BDA – Letonia și are ca obiectiv crearea unei rețete de colaborare pentru dezvoltarea de curriculum pentru studenți, cadre didactice și antreprenori.

 

Agenda evenimentului

14.45 – 15.00 Înregistrarea participanților – Sala Senatului, Univ. Ovidius Constanța
15.00 – 15.15 Prezentarea proiectului – Gabriela Badea, Univ. Ovidius Constanța

 

15.15 – 15. 30 Platforma Blocks – Lucian Andrei, ZITEC

 

15.30 – 15.45 Nevoia de transformare digitală în afacerile internaționale – Cătălin Ploae, ASE București

 

15.45 – 16.00 Blockchain – elemente criptografice – Dorin Iordache, Univ. Ovidius Constanța

 

16.00 – 16.15 Se poate vota prin blockchain? – Marian Ciucă, Univ. Ovidius Constanța
 

16.15 – 16.30

 

Pauza de cafea

 

16.30 – 16.45 Aplicațiile blockchain în economie și afaceri – Roxana Voicu-Dorobanțu, ASE București

 

16.45 – 17.00 Blockchain – aplicații în servicii  – Constantin Ilie, Univ. Ovidius Constanța

 

17.00 – 17.15 Aplicatii blockchain in Educatie si Infrastructuri de Cercetare – Marius Dorian Nicolăescu, UEFISCDI

 

17.15 – 17.30 Edwork: stocare distribuită și descentralizată bazată pe tehnologie blockchain – Eduard Șuică,  Devronium Applications SRL
17.30 – 18.00 Discuții și întrebări într-un cadru non-formal