#Șieuînvăț indiferent de anotimp

Preșcolarii, elevii și părinții din grupul țintă al proiectului „Învățământ de calitate pentru viitorul copiilor noștri în județul Dolj“ au avut o vară plină de activități și ateliere.

În cadrul atelierului „Activități nonformale – Tărâmul semințelor“ cei mici au realizat un colaj cu animalul lor preferat. Atelierul „Educație pentru toți copiii – Școala tuturor“ i-a provocat pe elevi să-și imagineze o școală în care să se regăsească toți elevii și în care ei, copiii, să învețe să relaționeze sănătos fără a-i discrimina sau marginaliza pe colegii lor. Pe de altă parte, atelierul „Eu cum pot să ajut?“ i-a sensibilizat pe elevi cu privire la riscurile la care se expun atât ei, cât și cei dragi, în contextul pandemiei de COVID-19 și au învățat să se spele corect pe mâini. Activitatea a fost pe placul copiilor care s-au și distrat: au folosit vopsea acril pentru a învăța cum să se spele pe mâini.

Distracție, voie bună, dar și multă răbdare și îndemânare a fost și la atelierul de activități nonformale „Morișca de vânt“. În cadrul acestuia, preșcolarii au realizat, dintr-o coală de hârtie colorată, o morișcă de vânt. Tot preșcolarii s-au distrat și au învățat la atelierul „Igiena noastră zilnică“.

Un alt atelier captivant pentru elevii din grupul țintă a fost cel de Teatru forum. După ce au aflat care sunt asemănările și deosebirile între teatrul forum și cel clasic, cinci elevi curajoși au jucat rolurile principale, în vreme ce spect-actorii au intervenit și au schimbat cursul poveștii. Tinerii au pus în scenă piesa „Dimineața în pădure“, a cărei temă a fost opresiunea celor slabi şi nevinovaţi de către cei puternici şi ignoranţi.

Și părinții s-au implicat în proiect. Ei au participat la ateliere de educație parentală care au adus în prim plan consumul de alcool și tutun în rândul tinerilor, dar și măsurile care se impun pentru a preveni aceste comportamente de risc. Toate activitățile sunt detaliate pe www.sieuinvat.ro.

Proiectul „Învățământ de calitate pentru viitorul copiilor noștri în județul Dolj POCU/74/6/18/104980 – Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Uman 2014-2020“ are o durată de implementare de trei ani și se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj. Obiectivul general al proiectului este promovarea accesului egal la învățământ, pentru reducerea și prevenirea părăsirii timpurii a mediului educațional, promovarea accesului egal la învățământul preșcolar și școlar și reducerea segregării între copii în județul Dolj. Din grupul țintă fac parte 1100 de persoane, dintre care 800 de copii de diferite vârste și 30 de părinți sau tutori, restul fiind cadre didactice și manageri ai unităților de învățământ partenere.