Simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a va începe pe 29 martie, cu proba la Limba şi literatura română, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Pe 30 martie va avea loc simularea la Matematică şi elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine pe 31 martie simularea probei la Limba şi literatura maternă.

Potrivit sursei citate, simularea examenului naţional de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a va începe pe 22 martie, cu proba la Limba şi literatura română – proba E.a), care va fi urmată pe 23 martie de simularea probei obligatorii a profilului – proba E.c).
Pe 24 martie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) şi pe 25 martie, simularea probei la Limba şi literatura maternă – proba E.b). AGERPRES