Sindicalistii din invatamant sustin ca exista premisele declansarii conflictului de interese

liderii sindicat.jpgFederatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Sindicatelor din Invatamant “Spiru Haret”, Federatia Educatiei Nationale (FEN) si Federatia Nationala Sindicala “Alma Mater”, sustin ca au notificat conducerea ministerului Educatiei despre faptul ca exista premisele declansarii conflictului de interese la nivel de ramura.

Potrivit unui comunicat de presa comun al celor patru sindicate din invatamant, notificarea a fost facuta ca urmare a neacceptarii, de catre reprezentantii MECI, a propunerilor la Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Invatamant, formulate de federatiile sindicale reprezentative.

“Nemultumirilor actuale ale salariatilor din invatamant li se adauga decizia Guvernului Boc de a efectua o rectificarea negativa a bugetului de stat pe anul 2009, cheltuielile de personal pentru invatamantul preuniversitar urmand sa fie diminuate cu 811 milioane de lei, ceea ce se poate realiza fie prin diminuarea cu aproximativ 8% a veniturilor salariatilor, fie prin reducerea a 20.000 de posturi din sistem”, se arata in comunicat.

Liderii celor patru sindicate afirma ca, in conditiile in care nu vor fi solutionate favorabil revendicarile salariatilor din invatamant, iar Guvernul nu va reveni asupra masurilor “ce afecteaza drepturile” sindicalistilor, va fi declansat conflictul de interese si se va recurge “la toate formele de protest legale, inclusiv greva generala”.