Profesorii din Teleorman care vor participa luni la greva generală nu vor păţi nimic deoarece conflictul de muncă este legal, fiind înregistrat la instituţiile abilitate, a declarat într-o conferinţă de presă, vineri, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Teleorman, Tudor Spiridon.

„Dreptul la grevă este prevăzut şi garantat de Constituţie şi de aceea nu înţelegem intimidările şi presiunile la care sunt supuşi dascălii”, a precizat sursa citată.

Liderul SIP Teleorman susţine că în şcoli din judeţ, dar mai ales în licee, s-au cerut declaraţii scrise de la profesori privind participarea la greva generală. În ceea ce priveşte desfăşurarea probei C a examenului de bacalaureat, Tudor Spiridon a precizat că, potrivit legii, „conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să-i înlocuiască pe cei aflaţi în grevă”.


Potrivit sursei citate, în Teleorman din totalul cadrelor didactice circa două treimi sunt membri ai acestui sindicat afiliat la Federaţia Spiru Haret, iar aproximativ 87% dintre ele s-au pronunţat, prin referendum, pentru greva generală pe termen nelimitat. Principalele revendicări se referă la drepturile pe care dascălii le vor pierde prin noua Lege a educaţiei, aflată în dezbaterea Parlamentului, dar şi prin măsurile de austeritate anunţate de Guvern. AGERPRES