Sindicaliştii din educaţie se declară nemulţumiţi de termenul de două săptămâni acordat dezbaterii publice pentru legea educaţiei, şi consideră că actualul proiect este foarte diferit de cel asumat în parlament anul trecut.

„Intenţia Guvernului este ca proiectul de lege să treacă de dezbaterea publică şi de Guvern în forma în care a fost lansată. Două săptămâni nu sunt suficiente. Dacă trece aşa, proiectul distruge resursa umană”, a declarat, joi, secretarul general al Fedeaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu.

În opinia sa, acordarea doar a două săptămâni pentru dezbaterea publică a proiectului de lege este o încălcare a legislaţiei în vigoare care prevede 30 de zile pentru acest lucru. În opinia lui Constantin Ciosu, actuala lege lansată joi de MECTS este „foarte diferită” de cea asumată în Parlament la sfârşitul anului trecut. La rândul său, secretarul general al FSLI, Liviu Pop, consideră că două săptămâni sunt insuficiente pentru dezbaterea publică a legii întrucât pentru a perfecţiona proiectul de act normativ este necesară implicarea întregii societăţi româneşti.

Potrivit sindicalistului, foarte important va fi dacă există susţinere financiară pentru lege întrucât guvernele anterioare au vrut să adopte o serie de măsuri prezente în proiectul de act normativ, dar nu au avut fonduri suficiente. Referindu-se la trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, Liviu Pop şi-a manifestat temerea că elevul de 16 ani nu va reuşi să se integreze în câmpul muncii întrucât nu va avea un nivel de calificare suficient. O altă „temere” a sindicalistului este legată de faptul că nu există spaţiu, mai ales în mediul rural, pentru introducerea clasei pregătitoare şi a clasei a IX-a la şcoala generală. În opinia sa, în România ar trebui să existe 12 clase obligatorii pentru un învăţământ de calitate, iar prin anumite prevederi din acestă lege „se scade cultura poporului român”. Liviu Pop a mai precizat că sindicaliştii din educaţie au propus ziua de 25 martie ca zi de dezbatere a acestei legi. AGERPRES