Guvernul României trebuie să anunţe cât mai repede dacă vor fi majorate salariile în educaţie, în caz contrar tăcerea autorităţilor va fi interpretată ca o invitaţie la proteste, se arată într-un comunicat comun al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Premierul României, domnul Florin Cîţu, a anunţat, din nou, fără a da dovadă că ar avea o minimă doză de părere de rău, că salariile din sistemul de învăţământ românesc nu vor fi majorate în acest an, în urma deciziei luate la începutul anului de a îngheţa toate salariile în sectorul bugetar în anul 2021. A fost poate cel mai vehement şi triumfalist „NU” exprimat până acum în raport cu solicitările pe care le-am înaintat Guvernului României„, se arată în comunicat.

Sindicaliştii arată că oamenii din învăţământ sunt revoltaţi – pe bună dreptate – pentru că văd că realitatea nu are nicio legătură cu declaraţiile premierului în ceea ce priveşte „consistenta” creştere economică. Când merg la piaţă sau când îşi plătesc utilităţile constată că ceea ce afirmă şeful Executivului este o diversiune/ lipsă de documentare/ tratare cu dispreţ a acestora/, subliniază federaţiile sindicale.

Potrivit acestora, majorările salariale acordate în ultimii doi ani cadrelor didactice au fost anihilate de inflaţia recunoscută oficial de Banca Naţională a României şi de creşterea preţurilor la produsele de bază şi la utilităţi.

Aceste majorări salariale, care ar fi trebuit deja să fie acordate, ar însemna o creştere a veniturilor între 250 şi 500 de lei pe lună.

Opinia publică trebuie să înţeleagă faptul că un profesor debutant are în acest moment un salariu de doar 2.300 de lei pe lună. O chirie minimă pentru o garsonieră îl lasă pe acest tânăr cu jumătate sau chiar un sfert din salariu (fără a lua în calcul oraşe precum Bucureşti sau Cluj), prin urmare, cine poate să aibă un trai decent cu 1.000 de lei pe lună, bani din care mai are de plătit şi facturile utilităţilor, haine, cărţi, cursuri de perfecţionare? Chiar şi în aceste condiţii de umilire salarială, majorarea care ar fi trebuit să se acorde în anul 2020, a fost „sărită” şi anul acesta! Atitudinea guvernanţilor care dau astfel de salarii profesorilor este una cinică, dacă nu cumva chiar iresponsabilă!„, spun sindicatele.

Salariaţii din învăţământ aşteaptă informaţii oficiale legate de ceea ce se va întâmpla anul viitor referitor la aplicarea Legii nr. 153/2017.

Prim-Ministrul României trebuie să spună public şi de îndată, dacă Legea nr. 153/2017 se va aplica, anul viitor, pentru angajaţii din învăţământ. Orice amânare naşte suspiciuni, asta pentru că, în câteva zile, la Ministerul Finanţelor Publice începe „creionarea” Proiectului de buget pentru anul 2022. Tăcerea guvernanţilor poate fi interpretată de salariaţii din învăţământ ca o invitaţie la declanşarea acţiunilor de protest„, se mai arată în comunicat. AGERPRES