Federatia Educatiei Nationale (FEN) si Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti – Invatamant Preuniversitar (FNAP-IP) i-au adresat o scrisoare deschisa ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, prin care ii solicita mentinerea aceluiasi tip de subiecte la examenul de bacalaureat.
„Suntem cu totul de acord ca trebuie sa existe o exigenta mai mare si un grad de dificultate mai ridicat in ceea ce priveste bacalaureatul. Lucrul acesta nu poate fi aplicat pe nepusa masa, cu doar doua luni inainte de examen, incalcand Legea invatamantului care stipuleaza ca orice schimbare se anunta inainte de inceperea anului scolar”, se arata in scrisoarea semnata de presedintele FEN, Catalin Croitoru si presedintele FNAP-IP, Mihaela Guna.

De asemenea, cele doua federatii sustin ca pentru ridicarea nivelului de dificultate a examenului, ministrul Adomnitei ar trebui sa propuna, pentru anul viitor, mai multe tipuri de bacalaureat, pe grade de dificultate – pentru elevii care vor sa ramana cu 12 clase, pentru cei care vor sa urmeze scolile post liceale si pentru cei care doresc sa urmeze o facultate.

Potrivit proiectelor de Legi ale invatamantului preuniversitar si universitar, vor fi elaborate o suta de variante de subiecte cu grad de dificultate usor, o suta cu grad de dificultate mediu si o suta cu grad de dificultate greu, iar varianta de subiect se va extrage dintr-o singura urna.

De asemenea, abolventii de liceu nu vor cunoaste variantele integrale ale subiectelor de la bacalaureatul, ci vor avea la dispozitie doar categorii de subiecte, publicate pe Internet, ce vor fi combinate dupa o modalitate secreta, in ziua examenului, in functie de un numar tras la sorti.