microbuze_scolare_.jpgConducerea Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Satu Mare a solicitat joi intervenţia prefectului Eugeniu Avram la unele şcoli din judeţ unde sunt probleme cu decontul navetei profesorilor, în caz contrar urmând să fie blocate conturile şcolilor. Preşedintele SIP Satu Mare, Ioan Drăgan, a declarat în Comisia de dialog social că, la nivel de judeţ, sunt 119 profesori de la 19 unităţi care au probleme la decontul navetei.

„Din punctul nostru de vedere, nu sunt sume foarte mari. Problema este că legea există, instrucţiunile nu se respectă deşi e foarte clar. Avem şi procese câştigate, unii nu au vrut să deconteze şi am mers cu executor. Noi nu vrem acest lucru pentru că înseamnă blocarea conturilor şi poate fi un efect de bumerang, de aceea solicităm Instituţiei Prefectului atenţionarea primarilor”, a spus Drăgan.

SIP a recurs la un executor judecătoresc împotriva şcolilor din Pomi şi Valea Vinului, având sentinţe pentru plata navetei şi împotriva şcolilor din Ardud, Hodod, precum şi a Liceului Teoretic Negreşti Oaş. Prefectul Eugeniu Avram a declarat că va cere o situaţie de la fiecare primărie şi va interveni unde va fi cazul. „Am să solicit o informaţie concretă, reală, pe fiecare unitate administrativ teritorială şi, acolo unde sunt probleme, voi interveni categoric să atenţionez primarii, Consiliile locale – că au responsabilitate din acest punct de vedere. Asta va fi o prioritate pentru mine”, a spus prefectul. AGERPRES