Educatorii din Romania vor avea o organizatie care sa-i reprezinte in relatiile cu institutiile statului, sa le fie partener in elaborarea politicilor educationale si care sa preia procesul dezvoltarii si managementului resursei umane din invatamantul preuniversitar,
se arata intr-un comunicat de presa al EDU CER.
Este vorba despre „SOCED”, asociatie care va colabora cu toate structurile din educatie si
formare profesionala pentru initierea si realizarea unor programe eficiente, necesare dezvoltarii resurselor umane din domeniu, dar nu se va implica in relatiile de munca dintre angajati si angajatori, in negocieri salariale si alte aspecte care tin de conditiile de munca.

Asociatia va gestiona carierele didactice, formarea continua, evidenta ofertei si necesarului de salariati din sistemele de educatie si formare profesionala, va initia „prin organismele abilitate” acte normative privind cariera didactica, exercitarea profesiei, formarea initiala si continua, intrarea si iesirea din sistem a salariatilor din Invatamantul Preuniversitar, va reprezinta personalul din Invatamantul Preuniversitar in relatiile cu institutiile statului si va realiza si analiza propuneri privind evolutia si modernizarea educatiei si formarii profesionale din Romania.

„Consideram ca sustinerea acestui proiect de catre corpul educatorilor din Romania, in spiritul conlucrarii oneste si democratice, va aduce un suflu nou si un reviriment important, de care educatia si formarea profesionala au atata nevoie”, sustin initiatorii.