Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că toţi participanţii la reuniunea de lucru convocată de premier pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar au agreat, sub rezerva validării la nivelul CNSU, că şcolile vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie.

„Practic, toţi participanţii la această discuţie au agreat că şcolile trebuie să se deschidă primele şi să se închidă ultimele. Din această perspectivă, am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie. Peste pragul de 6 la mie sigur că apar o serie de condiţii, aceste condiţii nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta de peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidenţă beneficii din această perspectivă pentru elevii şi profesorii care sunt vaccinaţi. Peste pragul de la 6 mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcţie de vârstă, în funcţie de specificul activităţii, iar la carantină, sigur că da, se opreşte întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea menţine toate şcolile deschise”, a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la finalul întâlnirii de lucru pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar.

Întrebat despre avantajele pentru persoanele vaccinate în cazul în care se trece de pragul de 6 la mie şi cum se va desfăşura atunci şcoala, Cîmpeanu a spus: „Luăm în calcul următoarea variantă: preşcolarii – creşe şi grădiniţe – să poată participa la procesul educaţional. Clasele I-VI, pentru că e vorba de elevi care nu pot fi vaccinaţi, sunt elevi cu vârsta sub 12 ani, din păcate trebuie să treacă în online; pentru clasele a VII-a până la a XII-a, respectiv a XIII-a, vom vedea dacă modificăm regula valabilă acum şi dăm beneficii elevilor vaccinaţi, în sensul în care să li se permită să vină la şcoală cu prezenţă fizică”, a completat ministrul.

Ministrul Educaţiei a fost întrebat şi ce se va întâmpla în cazul în care un elev care poartă mască şi este imunizat se infectează cu varianta Delta, în contextul în care a fost la o oră de sport şi nu a purtat mască, prin urmare colegii lui sunt contacţi direcţi.

„În această situaţie toţi colegii lui vor trebui să fie testaţi. Regula la acest moment este: la apariţia unei îmbolnăviri într-o clasă, intră toată clasa în online. Dacă toţi colegii vor accepta să fie testaţi, atunci şcoala ar putea să continue cu prezenţă fizică – ar putea, subliniez, nu este o decizie încă – pentru elevii care sunt vaccinaţi, cei nevaccinaţi urmând a trece în sistem online. Este o variantă de lucru. Referitor la orele de educaţie fizică, am agreat la acest moment, decizia definitivă va fi luată, aşa cum am spus, împreună cu doamna ministru, sub rezerva validării CNSU, ca orele de educaţie fizică să se poată desfăşura în spaţii închise, fără mască de protecţie până la rata de infectare de doi la mie, peste această rată să se poată efectua afară, în spaţiile libere sau dacă nu se pot efectua din motive meteo, spre exemplu, atunci şi să fie înlocuite aceste activităţi sportive”, a răspuns Cîmpeanu.

Ministrul a adăugat că s-a agreat, ca idee generală, „inoportunitatea obligativităţii măştii de protecţie (…) la orele de educaţie fizică şi în alte situaţii”. „Pentru învăţământul special, spre exemplu, se renunţă la obligativitatea purtării măştii de protecţie, dar rămâne recomandare, rămâne recomandare acolo unde este posibil”, a explicat Cîmpeanu.

Ministrul a precizat, referitor la începerea anului şcolar, că a avut o întâlnire cu Federaţia Asociaţiilor de Părinţi, iar aceştia „susţin prezenţa fizică în şcoli”.

„Nu am avut cum să comunicăm aceste lucruri, pentru că aceste lucruri au reieşit din discuţia cu Ministerul Sănătăţii, cu Institutul Naţional de Sănătate Publică. Sunt discuţii tehnice, sigur că da, odată ce am făcut publice aceste variante de lucru, repet, ele nu sunt aprobate la nivel CNSU, vom vedea şi care sunt punctele de vedere ale părinţilor. Am primit un material şi din partea Consiliului Naţional al elevilor care nu intră în contradicţie cu măsurile pe care vă anunţam acum că le avem ca ipoteze pentru ordinul comun de ministru al Sănătăţii şi al Educaţiei”, a mai declarat Cîmpeanu. AGERPRES