Ministerul Educaţiei se va implica în remedierea problemei de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, susţinând că ordonanţa preşedinţială de evacuare nu va fi pusă în practică pe parcursul acestui an şcolar.

„Ministerul se va implica în medierea acestei probleme pentru rezolvarea optimă a soluţiei la problema de infrastructură, precum şi la problema resursei umane. În acest scop, voi merge şi sunt convins că va onora invitaţia şi primarul Sectorului 4 la finalul acestei săptămâni, cel mai târziu, în Colegiul Naţional Gheorghe Şincai, pentru a discuta ambele probleme, aceea a reabilitării, restaurării, consolidării clădirii şi aceea a resurselor umane.(…) Deşi există o ordonanţă prezidenţială de evacuare, aceasta nu va fi pusă în practică pe parcursul acestui an şcolar. Nu s-a luat o decizie cu privire la relocare. Toate aceste lucruri vor fi discutate şi sunt convins că va fi găsită soluţia acceptabilă pentru toate părţile implicate, în aşa fel încât probleme din educaţie să le rezolvăm în interiorul sistemului de educaţie, de preferinţă, şi nu în instanţă. Nu merită acest lucru un colegiu naţional de talia Colegiului Naţional Gheorghe Şincai”, a precizat Cîmpeanu, la Digi 24.

El a spus că există disponibilitate de dialog din partea profesorilor cu care a interacţionat. „Există mai multe variante de relocare care vor fi analizate şi vor fi stabilite de comun acord între şcoală, inspectorat, primărie, părinţi, minister”, a adăugat Cîmpeanu.

Mai mulţi profesori au protestat din cauza mutării Colegiului.

În 2 octombrie anul trecut, Primăria Sectorului 4 a solicitat sprijinul „de îndată” al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Prefecturii Municipiului Bucureşti în vederea consolidării şi reabilitării clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional „Gheoghe Şincai”.

Clădirea, monument istoric, a fost expertizată şi încadrată în clasa de risc seismic 2, ceea ce înseamnă că fiecare zi în plus petrecută de elevi şi de personalul didactic şi nedidactic în interiorul acesteia reprezintă un risc la adresa securităţii şi integrităţii fizice a persoanelor, a explicat Primăria Sectorului 4.

Autoritatea locală precizat că a îndeplinit deja toate formalităţile legale, iar lucrările de consolidare, reabilitare şi punere în siguranţă a clădirii menţionate ar fi putut fi demarate la începutul lunii septembrie 2020, însă acest lucru nu a fost însă posibil întrucât Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ a refuzat în mod nejustificat eliberarea şi predarea amplasamentului. AGERPRES