Proiectul „România educată” este singurul cu viziune în educaţie, a afirmat Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, la Conferinţa „Vreau la şcoală! Despre nevoia de educaţie incluzivă şi de calitate”.

„Proiectul „România educată este singurul proiect de viziune în educaţie – are ca obiectiv 2030. Eu sunt optimist cu privire la implementarea acestui proiect care a beneficiat de cea mai largă consultare publică la nivel naţional. (…) Este mult mai bine să investeşti în educaţie de la cele mai fragede vârste. Pentru a schimba în bine un sistem, trebuie ca mai întâi să-l cunoşti”, a arătat Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că ar trebui extinsă reţeaua de creşe şi grădiniţe. „În România avem la ora actuală 7.000 de instituţii şi unităţi de învăţământ. Este vorba de aproape 100 de universităţi, de 1.500 de licee, de 4.200 de şcoli gimnaziale şi de 1.200 de creşe şi grădiniţe. Dintre aceste creşe, sunt personalitate juridică doar 31 în toată România – este un segment extrem de slab acoperit. (…) Suntem pe ultimul loc în Europa cu privire la rata de acoperire pentru 0-3 ani”, a argumentat fostul ministru al Educaţiei.

Cîmpeanu este de părere că este necesară reglementarea sistemului, pentru nici până acum nu există standarde de calitate pentru educaţie timpurie şi totodată investit în resursa umană.

„Accesul la educaţie trebuie să fie un acces prin calitate. Cele două noţiuni trebuie să se completeze una pe alta, în mod special în această perioadă. Este cazul să creştem numărul de burse sociale, tocmai pentru a veni în întâmpinarea copiilor şi tinerilor cu situaţii sociale deosebite. (…) Învăţământul profesional este extrem de important, mai ales în cea mai bună formă de organizare – învăţământul dual. (…) El poate fi organizat exclusiv în parteneriat cu agentul economic. (…) Cerinţele trebuie armonizate cu cele de pe piaţa muncii şi cu ceea ce anticipăm că vom avea ca meserii ale viitorului”, a spus Sorin Cîmpeanu.

El a mai afirmat că PNL „propune în programul de guvernare două principii foarte clare: finanţarea urmează performanţa şi urmează interesele strategice ale României, şi – doi – trebuie o linie dedicată pentru finanţarea cercetării din universităţi”.

„Suntem ultimii din Europa cu privire la numărul absolvenţilor de învăţământ superior din grupa de vârstă 30-34 de ani, iar asta cu siguranţă va afecta nivelul de dezvoltare economică şi socială a României. (…) În spatele acestor diplome universitare trebuie sa stea competenţe”, a adăugat preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor. AGERPRE