Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că testarea elevilor la revenirea în şcoală cu teste noninvazive este „esenţială”, menţionând că aceste teste pot fi şi autoadministrate, nu va fi nevoie de supravegherea cadrelor didactice, dar va fi necesar acordul părinţilor.

„Testarea elevilor la revenirea în şcoală pe baza achiziţionării de teste noninvazive este esenţială. (…) În limitele de competenţă ale Ministerului Educaţiei pot să spun că din cele 1.150.000 teste au fost utilizate doar 19.000. Au fost două cauze: lipsa de personal medical, care este un lucru cunoscut, nu este de ieri de azi, care să administreze aceste teste, şi al doilea lucru – foarte mulţi părinţi au considerat că aceste teste sunt invazive, motiv pentru care nu şi-au dat acordul, care era necesar în mod expres. Odată cu achiziţia de teste noninvazive, care, la limită, pot fi şi autoadministrate – am văzut că acest lucru se face în şcoli din Franţa şi Austria – sunt îndreptăţit să sper că acea testare în masă în şcoli va putea să fie un fapt”, a afirmat Cîmpeanu.

El a explicat că testele pe bază de salivă pot fi autoadministrate, sub supravegherea cadrului didactic, nefiind nevoie de competenţă medicală, dar va fi necesar acordul părinţilor. „Dar cred că orice părinte îşi va da acordul în cazul în care testele sunt noninvazive”, a adăugat Cîmpeanu. AGERPRES