campeanu_sorin.jpgMinistrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a declarat că până acum câteva zile sindicatele erau mulţumite de propunerile privind modificarea Legii salarizării în beneficiul cadrelor didactice, subliniind însă că va susţine nevoia de resurse mai multe pentru învăţământ.

„S-au desfăşurat consultări cu sindicatele reprezentative din învăţământ care s-au finalizat cu un material de 34 puncte care sunt propuneri de modificare a proiectului Legii salarizării şi, până acum câteva zile, sindicatele erau mulţumite de această susţinere a celor 34 de puncte care să modifice legea în beneficiul cadrelor didactice. Peste acestea a apărut situaţiei zilei de astăzi, pe care omeneşte pot să o înţeleg. Voi susţine întotdeauna şi în calitate de ministru şi de profesor nevoia de resurse mai multe pentru Educaţie”, a declarat ministrul.

El a amintit că întotdeauna a susţinut că o Educaţie de calitate fără resurse financiare suficiente este greu de imaginat. „O educaţie de calitate necesită o infrastructură corespunzătoare şi vom avea. Necesită manuale şcolare de calitate şi vom avea. Necesită un curriculum revizuit şi vom avea, dar toate acestea fără profesori bine pregătiţi nu vor conduce la paşii pe care societatea îi aşteaptă de la Educaţie. Avem nevoie de profesori bine pregătiţi, avem nevoie de o demnitate corespunzătoare a profesiei de dascăl, iar acest lucru se poate realiza pe mai multe căi. Una din cele mai importante căi este un sistem de salarizare extrem atractiv”, a spus ministrul.

El a precizat că în anul 2014 a semnat alături de sindicatele din învăţământ un acord cu Guvernul privind unele măsuri în domeniul Educaţiei, printre care creşteri salariale pentru personalul didactic de 5% în luna martie şi alţi 5% în luna septembrie.

„La ultima rectificare bugetară au fost acordaţi bugetului Educaţiei toţi acei bani necesari acoperirii creşterii salariale de 5%. La rectificarea bugetară din luna iulie au fost prevăzuţi aceşti bani pentru Educaţie pentru acoperirea acestei creşteri salariale. O altă măsură a fost acoperirea hotărârilor judecătoreşti. Doar pentru acest an sunt peste 2 miliarde de lei doar pentru învăţământul preuniversitar, la care se adaugă sumele necesare plăţii hotărârilor judecătoreşti privind creşterile salariale în învăţământul universitar. Creşterea de 10% din 2015 face parte dintr-un pachet asumat de 30% pentru personalul didactic. Creşterea de 12% pentru personalul nedidactic face parte dintr-un pachet de 35% pentru personalul nedidactic, creştere prevăzută, conform acordului semnat în octombrie, pentru o perioadă de trei ani”, a adăugat ministrul Educaţiei.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” solicită guvernanţilor ca decizia de majorare a salariilor pentru angajaţii din Sănătate, luată marţi de Executiv, să fie aplicată cât mai repede şi pentru personalul din învăţământ. AGERPRES