Peste 100 de studenţi în domeniile economie şi afaceri internaţionale vor învăţa să acţioneze în lumea globală a afacerilor şi a consultanţei în management, dezvoltându-şi aptitudinile şi competenţele într-un mediu dinamic şi competitiv în cadrul unor sesiuni de practică la compania Ensight Management Consulting.

Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri, studenţii încadraţi în programul cu finanţare europeană „Facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă pentru studenţii din domeniul economie-afaceri internaţionale” vor avea un coordonator de practică din universitatea în care sunt înmatriculaţi şi un tutore de practică din companie.

Comunicarea între student, coordonatorul de practică şi tutorele Ensight se va face prin intermediul unei platforme online, facilitându-se o comunicare mai bună şi un feedback mai rapid.

La sfârşitul stagiilor, cei mai buni studenţi vor fi recompensaţi cu premii în vizite de lucru la partenerul transnaţional Eurogroup SAS, Franţa. „Obiectivul principal al acestor sesiuni de practică este de a-i ajuta pe tineri să înţeleagă cât mai bine care sunt aşteptările şi cerinţele mediului de afaceri şi cum pot ei să utilizeze experienţa academică. De foarte multe ori există discrepanţe majore între cunoştinţele şi aptitudinile acumulate de către absolvenţii universităţilor şi cerinţele solicitate de către companii”, a declarat Ion Ghimbovschi, manager la Ensight Management Consulting şi tutore de Practică în cadrul acestui proiect.

Academia de Studii Economice din Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Institutul European din România, Ensight Management Consulting şi Eurogroup SAS (Franţa) implementează proiectul „Facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă pentru studenţii din domeniul economie-afaceri internaţionale”. Proiectul se desfaşoară pe o perioadă de 36 de luni şi presupune o investiţie de peste 2,63 milioane de euro, din care 2,58 milioane euro finanţare nerambursabilă. AGERPRES