univ_bc_antreprenor.jpgUniversitatea „VasileAlecsandri” din Bacău a fost pe 11 noiembrie, gazda unui eveniment remarcabil, „Start-up Antreprenor”. Evenimentul, ce a avut loc în Sala Senatului a Universităţii, a ajuns în acest an la ediţia a III-a şi a fost organizat de Junior Chambers International Bacău, cu scopul de a iniţia persoanele fizice ce doresc să înceapă o afacere de viitor. Totodată, acest eveniment a fost dedicat persoanelor ce deţin întreprinderi mici şi mijlocii şi şi-a propus să ajute persoanele care sunt nesigure în alegerea antreprenoriatului, ca fiind cariera potrivită pentru ele.

De asemenea, evenimentul a oferit sfaturi despre cum să te integrezimai bine într-o companie, și să contribui în mod pozitiv la cultura locului de muncă ales.

Trainerul Cristian Lupu, managerul companiei de producție publicitară Grafit Invest, o personalitate în rândul oamenilor de afaceri din Bacău, le-a vorbit tinerilor despre avantajele și dezavantajele antreprenioriatului, despre etapele pe care trebuie să le parcurgi pentru a avea o afacere de succes, cât și despre antreprenorul ca anagajator și modalitățile prin care ne putem integra în cultura organizațională.

Evenimentul a adunat un număr de 50 de invitaţi, printre ei remarcându-se cadre didactice, invitaţi speciali, dar şi studenţi de la diferite programe de studii.