dumitrache_mirela.jpgNu demult, Universitatea „Danubius” din Galaţi anunţa instituirea Bursei de Excelenţă oferită de către un absolvent al său unuia dintre studenţii merituoşi din cadrul Facultăţii de Drept, student care a trebuit să îndeplinească, pe lângă condiţia mediei de cel puţin 9,50 în primul semestru al anului universitar 2012- 2013 şi alte condiţii: CV, scrisoare de intenţie şi, proba care a departajat concurenţii, interviul.

Pe 22 februarie s-au depus dosarele şi după trei zile a fost proba interviului. Iniţial, s-au înscris la concurs patru candidaţi dar, în final, au rămas în competiţie doar două studente care au obţinut media de cel puţin 9.50 în primul semestru.

38 de sutimi peste pragul acestei medii, răspunsuri „ochi în ochi” care au convins că merită bursa de excelenţă, o scrisoare de intenţie bine argumentată, cum îi stă bine studentului la Drept, au condus la rezultatul final al concursului pentru Bursa de Excelenţă Alumnus Danubius. Câştigătoare a fost desemnată Mirela Dumitrache, studentă în anul III, la forma de învăţământ cu frecvenţă în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Danubius”.

Până la finalizarea anului universitar, studenta, pe lângă faptul că beneficiază de reducere substanţială de 75% din taxa de studii, va primi lunar 100 de Euro de la iniţiatorul acestei Burse, avocatul Gabriel Guriţă, absolvent al unui program de masterat la Universitatea „Danubius”.

Până în momentul aflării rezultatului, Mirela Dumitrache nu credea că poate avea măcar o dată în viaţă norocul de a câştiga ceva. Dacă imediat înainte de începerea concursului studenta susţinea: „Sunt urmărită de ghinion, la convorbirea telefonică pe care am avut-o după aflarea rezultatelor îşi schimbase complet percepţia asupra norocului sau ghinionului într-o competiţie adevărată, de excelenţă academică a studenţilor, mesajul acesteia fiind cu totul altul: Sunt foarte fericită. Se pare ca m-a părăsit ghinionul!”.

Ne-am interesat puţin despre viaţa Mirelei înainte de a fi studentă la Danubius iar descoperirea faptului că a făcut 10 ani sport de performanţă – atletism, ne-a elucidat dorinţa şi îndârjirea ei de a fi prima nu doar la FINISH-ul pistei de alergări ci şi la trambulina care o propulsează spre profesia de jurist, mai precis cea de avocat, având acum posibilitatea de a face practică sub atenta grijă a domnului avocat Gabriel GURIŢĂ. Aţi înţeles bine! Pe lângă bani, studenta are posibilitatea să înveţe tainele profesiei de avocat de la absolventul Universităţii „Danubius”, iniţiatorul acestei burse, avocat de succes în Galaţi.

Întrebată fiind ce va face cu primii bani câştigaţi din bursă, Mirela răspunde repede: „Îmi cumpăr o carte pe care mi-am dorit-o de când a apărut: Codul civil comentat şi adnotat de Flavius Baiaş”. Oare ne aşteptam la alt răspuns?