studenti-aula.jpgStudenţi, jurnalişti, bloggeri şi voluntari din toată ţara au participat vineri şi sâmbătă, în Bucureşti, la o acţiune organizată de Societatea Academică din România (SAR) şi Alianţa pentru o Românie Curată (ARC) , în cadrul căreia au fost prezentate cele mai importante instrumente legislative şi tehnologice pentru urmărirea banului public, mese rotunde şi discuţii pe tema monitorizării bunei guvernări din universităţi şi utilizarea fondurilor UE.

Vineri, participanţii au aflat unii de la alţii nu numai cum reuşesc să ajungă la informaţiile de interes general despre activitatea instituţiilor şi organizaţiilor care cheltuiesc sau administrează bani publici, dar şi care este rolul pe care îl are monitorizarea realizată de studenţi, jurnalişti şi bloggeri pentru a preveni fraudele, faptele de corupţie şi proasta cheltuire a banului public.

„Noi încercăm periodic să antrenăm un cerc cât mai mare de oameni în aceste exerciţii de supraveghere a bunei guvernări. Încercăm cumva să întindem nişte punţi între oamenii care acţionează independent şi să oferim un produs standardizat a ceea ce facem. Creşte constant numărul celor interesaţi de acest subiect, însă suntem departe o masă critică. Dacă am avea aşa ceva, o primărie ar şti că dacă demolează ilegal o clădire, atunci toţi locuitorii ar ieşi în stradă, dar situaţia este exact invers. Primarii ştiu că, dimpotrivă, vor fi votaţi dacă fac ceva ilegal, ba chiar vor fi votaţi dacă iau mită. Pe această masă critică a indiferenţei şi nepăsării se clădeşte acest comportament abuziv al autorităţilor noastre”, a declarat preşedintele fondator al Societăţii Academice din România, Alina Mungiu-Pippidi.
Evenimentul a oferit atât informaţii generale, cât şi rezultate ale unor cercetări originale ale echipelor Student ARC şi Manual de fraudare – fonduri europene, două proiecte derulate în această perioadă de Societatea Academică din România împreună cu Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cu sprijinul Ambasadei SUA, respectiv a Open Society Foundations.
Profesionişti şi reprezentanţi ai unor organizaţii dedicate bunei guvernări au prezentat reglementări specifice comunicării informaţiilor de interes public, conflictului de interese, achiziţiilor publice, transparenţei decizionale, legislaţiei urbane şi de mediu, Open Government Data, reglementări specifice avertizorului public şi noilor tehnologii de redare a informaţiilor rezultate din investigaţiile realizate.
Sâmbătă se vor desfăşura exerciţii şi exemple concrete de acţiune pentru buna guvernare în mediul universitar precum şi pentru administrarea şi cheltuirea fondurilor europene.

Studenţii care s-au înscris la Şcoala de Primăvară – TOOLKIT PENTRU BUNA GUVERNARE – vor învăţa de la experţi în domeniu şi de la colegii lor implicaţi în proiectul Student ARC: cum funcţionează transparenţa universitară şi cum pot folosi legile în vigoare pentru a participa la monitorizarea respectării drepturilor; care sunt informaţiile pe care universităţile trebuie să le facă publice din oficiu, iar în caz contrar cum trebuie să procedeze pentru a le obţine.

Peste 60 de studenţi au aflat care este metodologia şi cum se pot implica în mecanismul de verificare consultând Ghidul Voluntarului ARC pe care îl vor primi la training. Un al doilea panel a fost dedicat fondurilor europene. Jurnalişti, bloggeri, reprezentanţi ai societăţii civile au aflat de la experţi în domeniu cum funcţionează şi cine se ocupă de monitorizarea şi controlul cheltuirii fondurilor europene.AGERPRES