suceava_universitate.jpgFestivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) de la Suceava, aflat la a treia ediţie, debutează luni cu spectacolul ”Ca un fum, ca o părere”, de Jan friedrich, susţinut de la ora 19,00 de studenţii Universităţii de Arte din Târgu Mureş, la Teatrul municipal ”Matei Vişniec”.
Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 4 – 11 iulie, la Suceava, se desfăşoară FISC, organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) Bucureşti, cu sprijinul Institutului Cultural Român, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria şi Consiliul Local Suceava, SIF Moldova, în parteneriat cu Teatrul Municipal ”Matei Vişniec” Suceava, Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava şi Asociaţia ”Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru Suceava”.

Participanţi sunt UNATC ”I.L. Caragiale” Bucureşti; Universitatea de Arte Târgu-Mureş, Universitatea ”Lucian Blaga”, Departamentul de Artă Teatrală Sibiu, Universitatea de Arte ”George Enescu”, Facultatea de Teatru Iaşi, Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Artă Teatrală Craiova, Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj Napoca, Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice, Facultatea de Teatru, Film şi Dans din Republica Moldova – Chişinău, Lodz Film School din Polonia, VSMU, Academy of Performing Arts, Bratislava – Slovacia, NATFA, National Academy for Theatre and Film, Sofia, Universitatea ”Dunărea de jos – Galaţi.
Festivalul se va desfăşura în două locuri, respectiv Teatrul Municipal ”Matei Vişniec” Suceava, Universitatea ”Ştefan cel Mare” – Sala Auditorium ”Joseph Schmidt”.

Potrivit organizatorilor, FIST a câştigat atenţia şi interesul oamenilor de teatru din ţară şi din Europa, prin cele două ediţii anterioare. Festivalul şi-a propus, încă de la prima ediţie, să înlesnească schimburile de experienţă între şcolile de teatru din Europa, urmărind promovarea valorilor culturale naţionale şi internaţionale şi să contribuie la dezvoltarea culturală locală şi regională, creând posibilitatea dezvoltării unor parteneriate internaţionale. Pentru realizarea acestui scop, pe lângă prezentarea spectacolelor, sunt programate întâlniri cu publicul, având ca temă prezentarea şcolilor invitate şi dezbaterea spectacolelor vizionate.

”Ecourile pozitive ale primelor două ediţii şi publicul numeros care a fost prezent au confirmat beneficiile acestei inţiative şi au întărit convingerea organizatorilor de a continua festivalul. Facultăţile invitate au răspuns prompt şi cu entuziasm solicitării organizatorilor, aşa încât şi a treia ediţie a FIST va aduce la Suceava spectacole reprezentative ale şcolilor de teatru din ţară şi din Europa. Pe lângă facultăţile invitate, sunt solicitări şi din partea altor şcoli de teatru care au participat în trecut la FIST sau pur şi simplu au aflat de existenţa lui”, susţin organizatorii. AGERPRES