asus.jpgAsociaţia Studenţilor din Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava (ASUS), a solicitat, printr-o scrisoare deschisă, tuturor parlamentarilor din judeţ să susţină majorarea bugetului alocat Educaţiei.

Într-un comunicat dat publicităţii de ASUS se arată că, în 2012, bugetul Educaţiei ar urma să fie de 3,64% din Produsul Intern Brut (PIB), deşi Pactul pentru Educaţie şi Legea Educaţiei Naţionale prevede o alocare de 6% din PIB.

‘ASUS consideră că educaţia este un bun public şi un drept constituţional al fiecărui cetăţean, iar procentul din PIB alocat învăţământului reflectă modul în care dumneavoastră doriţi să investiţi în viitorul României (…) Educaţia este pilonul principal al oricărei societăţi sănătoase, bazate pe cunoaştere şi informaţie. ASUS consideră că în perioadele de criză economică şi socială statul trebuie să-şi îndrepte atenţia către soluţii viabile, pe termen lung, iar bugetul României trebuie să fie principalul instrument în acest sens”, se arată în scrisoarea transmisă parlamentarilor suceveni.

Totodată, iniţiativa ASUS s-a bazat pe o campanie de strângere de semnături, ca o formă de protest faţă de intenţia de micşorare a bugetului Educaţiei. Preşedintele ASUS, Oana Poraicu, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că singurul parlamentar care a răspuns solicitării studenţilor a fost deputatul PSD Eugen Bejinariu, care a promis să le susţină cererile şi demersurile. AGERPRES