usr_logo1.jpgUniunea Studenţilor din România (USR) a cerut miercuri revizuirea şi amendarea în Parlament a Legii Educaţiei Naţionale, în sensul ca studenţii să participe în proporţie de 25% în procesul de alegere a rectorului.

„În consecinţă, USR se adresează Parlamentului României prin Comisiile de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi, nu în ultimul rând, Ministerului Educaţiei Naţionale, printr-o campanie desfăşurată în toate centrele universitare din ţară, ce are ca scop mobilizarea studenţilor şi a cadrelor didactice pentru susţinerea procentajului de 25% pentru studenţi în alegerea rectorului. Până în prezent, campania s-a bucurat de un real succes în toată ţara. Atât în mediul online, cât şi în mediul offline, numeroşi studenţi şi-au arătat susţinerea faţă de campanie şi, totodată, dorinţa de a participa la alegerea rectorului cu ponderea de 25%”, susţine USR într-un comunicat remis presei.

USR a organizat miercuri în faţa Universităţii din Bucureşti un „manifest paşnic”, unde au participatstudenţi şi cadre didactice din toate universităţile bucureştene, cu scopul de a semna petiţia prin care se solicită revizuirea Legii Educaţiei Naţionale pentru recâştigarea dreptului studenţilor de a participa în procesul de alegere a rectorului în procentaj de 25%. AGERPRES