elevi.jpgCampania „Câştigă pas cu pas” provoacă elevii din peste 50 de licee din ţară la mersul pe jos. Cu ajutorul unor pedometre, echipele de elevi vor aduna paşii făcuţi timp de şase săptămâni, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei Române a Inimii.

Mai mult de 1.500 de elevi din liceele din România s-au înscris în concursul „Câştigă pas cu pas” şi sunt gata să înceapă cele şase săptămâni de mers pentru sănătate. Concursul îşi propune să încurajeze elevii de liceu să facă mai multă mişcare şi să lucreze în echipă.

Elevii îşi vor monitoriza numărul de paşi efectuaţi în decurs de şase săptămâni cu ajutorul unor pedometre oferite de organizatori. Perioada de desfăşurare este 25 aprilie 2013 – 6 iunie 2013, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu articole sportive. Organizatorii îndeamnă liceele care nu au cluburi Isport să le înfiinţeze acum.

Procedura este foarte simplă: profesorul-coordonator accesează site-ul www.iheartsport.ro, unde nu trebuie decât să urmeze instrucţiunile şi să completeze formularul de înscriere. Deşi înscrierile pentru concursul „Câştigă Pas cu Pas” s-au încheiat, membrii cluburilor Isport vor fi invitaţi să participe şi la alte evenimente şi competiţii.

„Întotdeauna prevenţia este mai ieftină decât tratarea bolilor cardiovasculare, iar schimbarea comportamentului încă din anii adolescenţei este soluţia cea mai firească pentru un viitor mai bun al copiilor noştri. Ceea ce încercăm în acest program destinat liceenilor din România este să îi provocăm la exerciţii de sănătate. Sportul trebuie să redevină modul lor de viaţă şi cred că avem mari şanse să reuşim acest lucru pentru că şi până acum au demonstrat că sunt interesaţi de sport. De un an întreg cluburile formate în licee organizează propriile evenimente şi acţiuni care au la bază ideea de mişcare”, a declarat prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii, potrivit comunicatului.

Concursul este organizat de Fundaţia Română a Inimii, cu sprijinul AstraZeneca şi Junior Achievement România şi este destinat elevilor din clasele IX-XIII care sunt înscrişi în cluburile Isport în liceele din toată ţara.

Statisticile plasează România pe locul 3 în lume în ceea ce priveşte rata mortalităţii din cauza bolilor cardiovasculare, principala cauză de mortalitate la nivel local. De asemenea, în ţara noastră se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de accidente cardiovasculare ce apar la vârste timpurii (mai devreme de 45 de ani).

În România, I sport vrea să implice, până în 2014, 50.000 de liceeni din toată ţara, care vor învăţa despre sănătate şi nutriţie şi vor practica activităţi sportive în licee, adoptând astfel un stil de viaţă sănătos. AGERPRES