microbuze_scolare_.jpgCâteva sute de cadre didactice din judeţul Gorj aşteaptă de ani întregi ca reprezentanţii primăriilor să le deconteze contravaloarea transportului zilnic pe care îl fac pentru a ajunge la locul de muncă, mare parte dintre acestea plătind aproximativ jumătate din salariu numai pe navetă.

Potrivit liderului Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ (USLÎ) Gorj, Vasile Mija, valoarea sumei nedecontate profesorilor care fac zilnic naveta este de peste 600.000 lei, incluzând şi penalităţile de întârziere, cele mai vechi datorii înregistrând trei ani. Cu toate că o parte dintre profesori au acţionat în judecată primăriile pe raza cărora fac naveta şi au primit decizii favorabile, nici până în prezent cadrele didactice nu şi-au primit banii.

„Majoritatea primăriilor nu decontează naveta cadrelor didactice deoarece, motivează reprezentanţii acestora, nu au bani. Ce este şi mai rău este că nu respectă nici hotărârile definitive şi irevocabile date de instanţe în favoarea profesorilor. Profesorii renunţă să îi mai dea în judecată când văd că nu se respectă legea”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Vasile Mija. Una dintre comunele în care profesorii navetişti şi-au primit banii este Roşia de Amaradia, primarul de aici spunând că în acest an a fost alocată o sumă de 40.000 lei special pentru decontarea transportului profesorilor.


„Am reuşit să găsim fondurile necesare decontării navetei profesorilor şi, prin hotărâre de Consiliu Local, am alocat suma de 40.000 lei pentru acest lucru. Avem 20 de profesori navetişti care vin de la Albeni, Motru, Bumbeşti-Jiu şi Târgu-Jiu. Măcar atât să putem face pentru ei, mai ales că au salariile mici”, a precizat, pentru AGERPRES, primarul comunei Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman. Cea mai mare parte dintre profesorii care fac naveta zilnic la şcolile din localităţile judeţului sunt din mediul urban, în special din municipiul Târgu-Jiu. AGERPRES