targ educational2.jpgColegiul Tehnic de Alimentaţie Publică şi Turism ‘Dumitru Moţoc’ Galaţi a organizat, marţi, târgul de oferte educaţionale pentru absolvenţii clasei a IX-a, care doresc să se înscrie la învăţământul profesional.

Zecile de elevi care s-au prezentat la târgul de oferte pentru şcolile profesionale au avut de ales între diverse specializări, precum: confecţioner produse textile, comerciant – vânzător, bucătar, mecanic auto, tinichigiu, vopsitor auto, brutar-patiser, ospătar.

Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Laura Marin, toate unităţile de învăţământ profesional au încheiat parteneriate cu agenţi economici în vederea desfăşurării practicii la locul de muncă. De asemenea, candidaţii au aflat că fiecare elev de la profesională va primi o bursă de 200 lei lunar, pe parcursul celor doi ani de studiu.

Marin a spus că târguri similare au mai fost organizate marţi şi la Grupul Şcolar ‘Costache Conachi’ din Pechea, dar şi la Grupul Şcolar ‘Eremia Grigorescu’ din Târgu Bujor. Joi, în curtea Clubului Elevilor din Tecuci se va organiza un astfel de târg de oferte pentru unităţile şcolare din Tecuci şi Cudalbi. AGERPRES