Universitatea Politehnică din Bucureşti va organiza în zilele de 5 şi 6 martie 2010 cea de-a doua ediţie a Târgului Educaţional „Student la Politehnică” în cadrul căruia facultăţile vor prezenta elevilor de liceu oferta lor educaţională, a declarat joi purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior Cornel Chira.

În cadrul acestei manifestări se va desfăşura şi acţiunea „Ziua Porţilor Deschise”, ocazie cu care elevii vor putea vizita toate facultăţile universităţii şi, într-un cadru organizat, campusul universitar, laboratoare, săli de curs, iar cadre didactice universitare şi studenţii UPB le vor da acestora informaţii despre cursuri, burse, oferta educaţională, metodologie de admitere.

UPB are 14 facultăţi: Inginerie Electrică, Energetică, Automatică şi Calculatoare, Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Inginerie Mecanică şi Mecatronică, Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Ingineria Sistemelor Biotehnice, Transporturi, Inginerie Aerospaţială, Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, Inginerie în Limbi Străine şi Ştiinţe Aplicate. AGERPRES