Primăria Sectorului 2 şi Inspectoratul Şcolar al Sectorului 2 organizează sâmbătă, 26 mai, la Centrul de activităţi recreative şi educaţie ‘Sf. Pantelimon’ (Şoseaua Pantelimon nr. 301), un târg de prezentare a ofertei educaţionale ‘Drumul meu, încotro? – Facultăţile bucureştene se prezintă’, destinat absolvenţilor clasei a XII-a.

Scopul acestui târg este acela de a-i ajuta pe absolvenţii liceelor din sectorul 2 să aleagă
cea mai bună facultate pentru ei. Elevilor din clasa a XII-a li se oferă posibilitatea de a cunoaşte direct, de la colegii lor mai mari, facultăţile de care sunt interesaţi, de a pune întrebări profesorilor şi a se informa cu privire la oferta educaţională pentru anul şcolar 2012 – 2013, se arată într-un comunicat de presă al autorităţii locale.

În sala de festivităţi a Centrului, facultăţile de stat şi cele particulare vor putea să-şi prezinte avantajele şi perspectivele oferite, precum şi dotările materiale şi oferta educaţională pentru anul universitar următor, putând astfel să-i convingă pe absolvenţii din sectorul 2 să le devină studenţi.
De asemenea, fiecare facultate va avea un stand propriu de prezentare unde se vor afla profesori şi studenţi ai facultăţii care vor oferi informaţii şi pliante vizitatorilor. AGERPRES