targ licee.jpgReprezentanţi din 32 de şcoli private din Marea Britanie, Elveţia, Germania şi Spania vor fi prezenţi în zilele de 10 şi 11 decembrie la Bucureşti la un târg educaţional internaţional.

Târgul, deschis la hotel Hilton, îşi propune să atragă cât mai multe înscrieri ale elevilor atât pentru finalizarea studiilor secundare, cât şi a celor universitare în străinătate. El se adresează în acest an familiilor cu copii cu vârste între 7 şi 18 ani care doresc să studieze la şcoli de elită, cum ar fi Bournemoutc Collegiate School, Berlin Brandenburg International şi Boarding School.

„Ne adresăm familiilor cu venituri foarte mari şi care îşi permit să investească în educaţia copiilor lor. Banii investiţi în educaţie produc şi un beneficiu. Vrem să oferim familiilor diversitate. Alegerea unei şcoli este un proces complet, pentru că există diferenţe între sistemele de învăţământ din diferite ţări”, a declarat Irina Christova, manager al Grupului Integral, organizator al proiectului.

Taxele de instruire sunt cuprinse între 15.000 lire sterline pe an, la şcoli publice în Marea Britanie şi 25.000 lire pe an (la şcoli private în Marea Britanie). În Elveţia studiile la o astfel de şcoală variază de la 60.000 la 90.000 franci elveţieni. Înscrierea la o astfel de şcoală se face cu circa doi ani înainte, după o întâlnire individuală şi o testare a elevilor cu experţii străini.

Elevii români între 14 şi 18 ani vor avea ocazia să intre în concurs şi pentru o bursă care poate acoperi până la 40% din costurile de studiu şi cazare pe perioada de studiu. AGERPRES