gaudeamus_targ.jpgCea de a 22-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură se va desfăşura în perioada 18 – 22 noiembrie la Romexpo. Potrivit unui comunicat al Radio România, deschiderea oficială a ediţiei, care se va derula sub sloganul „Cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio”, va avea loc miercuri, 18 noiembrie, la ora 12,00.

Sute de mii de titluri, mai vechi sau disponibile în premieră, 700 de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, invitaţi speciali, numeroase ateliere de creaţie, dedicate celor mai tineri vizitatori şi expoziţii vor creiona şi această ediţie.

Invitatul de onoare al ediţiei este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar amfitrionul GAUDEAMUS 2015 este Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în prezent în Elveţia.

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial/ educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi, grupuri organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Programul de vizitare este zilnic între orele 10,00 şi 20,00, mai informează comunicatul. AGERPRES