targ gaudeamus.jpgTârgul Gaudeamus Carte şcolară revine în Piaţa Universităţii din Capitală, pentru ediţia a XIV-a, cu o ofertă bogată de manuale, materiale auxiliare sau beletristică, anunţă organizatorii.

„Timp de 11 zile, între 15 şi 25 septembrie, vă aşteptăm (…) la târgul de la care nu prea aveţi cum să plecaţi cu mâna goală. Adăugăm, ca argumente pro Gaudeamus Carte şcolară, amplasarea într-un spaţiu cunoscut şi uşor accesibil din orice zonă a oraşului, programul extins – 10,00 – 20,00 – care le va permite chiar şi celor mai ocupaţi să ajungă măcar pentru o oră şi oferta generoasă a participanţilor, nume de top din sfera editorial-educaţională din România”, precizează un comunicat al Radio România, transmis luni AGERPRES.

De la Gaudeamus Carte şcolară elevii îşi pot procura cea mai mare parte a manualelor pentru diverse discipline avizate pentru acest an şcolar; materiale auxiliare, pentru toate vârstele, cu o largă acoperire tematică: enciclopedii, dicţionare, culegeri, atlase, lucrări pentru pregătirea examenelor, caiete de activităţi şi fişe de lucru.

De asemenea, la târg se vor găsi numeroase volume din literatura română şi universală, incluse (sau nu) în bibliografia şcolară. Mai sunt disponibile hărţi, planşe didactice, modele tridimensionale, mobilier şcolar şi alte materiale din această categorie.

Târgul, cu intrare liberă, este deschis zilnic între orele 10,00 şi 20,00, cu excepţia zilei de duminică, 25 septembrie, când programul este 10,00 – 15,00. AGERPRES