Târgul regional / interregional al firmelor de exerciţiu în cadrul Proiectului Practica

În perioada 14-16 mai 2015 a avut loc la Băile Tuşnad, la Hotelul O3zone, Târgul regional/interregional al firmelor de exerciţiu, în cadrul Proiectului Practica. La târgul interregional au participat aproximativ 160 de persoane, din care: 60 de elevi din cele 4 firme de exerciţiu înfiinţate la Liceul Teoretic Márton Áron în cadrul proiectului, 16 elevi din alte 4 firme de exerciţiu (din Timişoara, Baia Mare și 2 din Constanţa), 60 elevi vizitatori din firme de exercițiu din județul Brăila, reprezentanți ai firmelor mamă, experți din proiect.

Târgul a vizat consolidarea abilităţilor elevilor din cadrul firmelor de exercițiu înfiinţate la nivelul proiectului în ceea ce priveşte derularea activităţii de promovare, intensificarea relaţiilor de colaborare între FE expozante, prin crearea unui cadru propice pentru derularea activităţii de tranzacţionare între acestea şi promovarea conceptului de FE atât în rândul elevilor, cât şi printre reprezentanţi locali.

În cadrul târgului a avut loc și un concurs specific unde elevii au avut prilejul să demonstreze că orele de practică petrecute în firmele de exercițiu înființate în cadrul proiectului au dat roade. Concursul firmelor de exerciţiu s-a desfășurat pe 4 secţiuni: cel mai bun stand, cea mai bună prezentare PowerPoint, cel mai bun spot , cel mai bun vânzător,.

Tinerii antreprenori au reușit printr-o mobilizare deosebită să creeze o imagine a unei competiții profesioniste, cu vaste cunoștințe și deprinderi dobândite, iar misiunea evaluatorilor nu a fost deloc simplă.

Inventivitatea, tehnicile de marketing și negociere, asumarea responsabilităţilor şi iniţiativei, organizarea şi evaluarea resurselor proprii, abilităţile antreprenoriale dobândite în cadrul activităților specifice desfășurate în firmele de exercițiu și demonstrate atât la standuri, cât și cu prilejul susținerii celorlalte probe de concurs de către elevii participanți, probează realitatea trecerii din mediul virtual la realitatea unei piețe reale cu avantajele și dezavantajele acesteia. Dovadă este competiția strânsă și rezultatul acesteia, satisfacția câștigătorilor și promisiunea elevilor de a continua pregătirea în firmele de exercițiu

Au fost jurizate atat firmele invitate, cat si cele din cadrul proiectului PRACTICA, ca urmare a celor 4 probe care au scos în evidență tineri capabili să performeze într-o economie reală, sprijiniți fiind de experții care le-au îndrumat pașii și nu în ultimul rând firmele mamă care le-au fost alături.

La sectiunea firme invitate, premiile câștigate au fost :

PREMIUL I – FE Seraphis SRL Baia Mare

PREMIUL II – FE Surprise Party Constanta

PREMIUL III – FE Happy Mates SRL Timisoara

MENTIUNE – FE Hortensia Cosmetic SRL Constanta

În cadrul firmelor din proiectul Practica premiile au fost:

PREMIUL I – FE ForMIDAble SRL

PREMIUL II – FE FIFTEEN ELAN SRL

PREMIUL III – FE PASSION HOTEL SRL

MENTIUNE – FE OTHERSIDE SRL

În cadrul concursului se vor acorda premii în bani: premiul I (500 RON), premiul II (300 RON), premiul III (200 RON) și mențiune (100 RON). Câștigătorii au fost desemnați prin totalizarea punctajelor obținute pe fiecare secțiune de concurs. Premiile se acordă pe firmă de exercițiu, fiind premiați toți elevii din cadrul unei firme de exercițiu înființate prin proiect.

Premierea a fost făcută de Managerul Proiectului – Inspectorul Școlar General Gârbea Petru-Ioan, care le-a mulțumit tuturor pentru implicare și a felicitat toți tinerii viitori antreprenori care au participat la competiție.

Organizatorul evenimentului a fost Inspectoratul Școlar Județean Harghita, beneficiarul proiectului, în parteneriat cu Liceul Teoretic Marton Aron din Miercurea Ciuc, care mulțumește și pe această cale tuturor echipei de proiect implicate!

Proiectul POSDRU/161/2.1/G/137184 – Decizii informate prin metode adecvate – Practica și consilierea școlară în sprijinul dezvoltării profesionale a tinerilor – este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Harghita, în parteneriat cu Liceul Teoretic Marton Aron din Miercurea-Ciuc și este cofinanțat din Fondul Social Euroepan prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Pentru mai multe detalii vă rugăm accesați site-ul proiectului: www.practicaharghita.ro

Târgul regional / interregional al firmelor de exerciţiu în cadrul Proiectului Practica

În perioada 14-16 mai a avut loc la Băile Tuşnad , Hotelul O3zone, Târgul regional/interregional al firmelor de exerciţiu, în cadrul Proiectului Practica. Organizatorul evenimentului este Inspectoratul Școlar Județean Harghita, beneficiarul proiectului,în parteneriat cu Liceul Teoretic Márton Áron din Miercurea Ciuc. La acest târg interregional au participat aproximativ 100 de persoane: cele 4 firme de exerciţiu înfiinţate la Liceul Teoretic Marton Aron în cadrul proiectului şi alte 4 firme de exerciţiu din Constanţa, Timişoara şi Baia Marecare s-au înscris deja conform calendarului și metodologiei.
(mai mult…)

Evenimente

Interviu

Infografic

Legislatie

Programe

Preventie

CALENDAR