Teleşcoala continuă săptămâna aceasta la la TVR 2

“Teleşcoala” continuă la TVR 2 săptămâna aceasta, fiind programate lecţii de luni până joi, la orele deja stabilite, urmând ca elevii să intre într-o “minivacanţă” până pe 22 aprilie, când programul se va relua, a anunţat televiziunea publică.

Potrivit unui comunicat de presă al TVR, elevii claselor a VIII-a sunt aşteptaţi la ora 9,00 la lecţiile de Limbă şi literatură română. În această săptămână, profesorii vor face recapitulare la morfologie şi vor vorbi despre genul dramatic, verb şi substantiv. La ora 9,30, lecţiile de Matematică continuă cu recapitulare.

Pentru elevii claselor a XII-a, cursurile televizate încep la ora 15,00. Pe lângă Limba şi literatura română, unde în această săptămână se vor preda particularităţile romanului subiectiv: “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu şi particularităţi de construcţie a textului în romanul “Ion” scris de Liviu Rebreanu, elevii se mai pot pregăti la Matematică, Fizică, Biologie, Chimie organică, Istorie şi Filosofie.

Elevii vor avea o scurtă vacanţă de Paştele ortodox şi greco-catolic, de vineri până marţea viitoare. Emisiunea “Teleşcoala” se va relua pe 22 aprilie, cu o noutate, lecţiile urmând să fie traduse şi în limbaj mimico-gestual.  Cursurile pot fi urmărite atât la televizor, cât şi online pe canalul de Youtube al TVR şi pe site-ul www.tvr.ro. AGERPRES