Ministrul apararii, Teodor Melescanu, le-a inmanat, pe 27 mai, diplomele absolventilor celei de-a XIX-a promotii a Cursului principal al Colegiului National de Aparare si a celei de-a IV-a serii a Cursului introductiv din cadrul acestei institutii.
Festivitatea de absolvire a avut loc in Sala de Marmura a Palatului Cercului Militar National, in prezenta unor personalitati militare si civile. Teodor Melescanu a apreciat activitatea desfasurata de lectorii si cursantii Colegiului National de Aparare si a subliniat ca in prezent aceasta institutie este perceputa pe plan intern si international drept o scoala a elitelor politico-militare si acest fapt trebuie sa fie un motiv de mandrie pentru fiecare absolvent.

Referindu-se la misiunea Colegiului de a pregati liderii politici si militari pentru a face fata noilor provocari din domeniul apararii si securitatii, ministrul Melescanu a aratat ca aceasta institutie si-a sporit prestigiul in plan european prin organizarea Cursului de Securitate Nationala si Politica de Aparare la Bruxelles, sub patronajul Comisiei Europene, si si-a extins dimensiunea internationala, asigurata, pana acum, prin participarea reprezentantilor din armatele straine.

Absolventii Colegiului National de Aparare fac parte din structuri ale sistemului national de securitate, Parlamentului, autoritatilor centrale si locale, societatii civile, mediilor de afaceri si mass-media.

Colegiul National de Aparare a fost infiintat in anul 1992, cu scopul de a asigura pregatirea in domeniul apararii si securitatii nationale.