paleologu tompea.jpgFostul ministru al Culturii, deputatul Theodor Paleologu poartă discuţii pentru a deveni profesor asociat la Universitatea „Petre Andrei” (UPA) din Iaşi, cea mai mare instituţie particulară de învăţământ superior din ţară.

Prezent la universitatea ieşeană pentru a lua parte la conferinţa intitulată „Teoria şi practica diplomaţiei”, fostul ministru a recunoscut că a primit din partea rectorului Doru Tompea invitaţia de a susţine, în calitate de profesor asociat, un curs de diplomaţie şi teorie politică la modulul de Relaţii Internaţionale al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative.

„M-aş bucura foarte mult pentru că îmi lipseşte foarte mult să predau. Aveam nevoie de asta. Îmi doresc foarte mult să predau. Evident că în universităţile de stat din România în momentul de faţă nu am cum să predau pentru că nu sunt posturi. Totul e blocat. De aceea cred că universităţile private au un moment extraordinar. Sunt mult mai flexibile, nu depind de deciziile Guvernului”, a declarat Theodor Paleologu.


El s-a arătat onorat de această ofertă şi a menţionat că Universitatea ‘Petre Andrei’ din Iaşi este o universitate recunoscută la nivel naţional, cu cadre didactice consacrate. De asemenea, în primăvară, fostul negociator-şef al României cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş, a primit o propunere similară, la fel ca şi fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, ambii acceptând invitaţia celor de la UPA de a fi profesori asociaţi în sistem Open Master, prin intermediul Centrului pentru Studiul Relaţiilor Internaţionale. AGERPRES