Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat că laptopurile pe care elevii le-au primit în comodat, de la unităţile şcolare, în cadrul programului „Şcoala de acasă”, pe perioada pandemiei, le-ar putea rămâne pentru activitate didactică, chiar şi după revenirea la starea de normalitate, în formatul clasic de învăţare.

Decizia o vor lua unităţile de învăţământ care au în gestiune aceste echipamente IT şi care, prin contract de comodat, le-au dat spre folosinţă elevilor.

Elevii ar putea ţine acasă laptopurile pentru activităţi didactice. Rămâne ca managementul unităţii de învăţământ să gestioneze această situaţie. Tehnica de calcul pe care o avem acum, cu siguranţă va fi perimată peste doi-trei ani. Decât să ţinem laptopurile închise în dulapuri, doar pentru că sunt într-o gestiune a cuiva, recomandarea este ca ele să fie folosite de elevi în procesul didactic, chiar dacă nu vom mai fi într-o zonă de pandemie, ci de normalitate. Laptopurile vor fi folosite de profesori şi elevi, dacă vom intra în normalitate. Mai mult, dacă există teme, tematici, subiecte interesante, ele sunt o bibliotecă digitală pe care o au la îndemână„, a detaliat, într-o conferinţă de presă, Marin Popescu.

Şeful IŞJ Timiş a precizat că le-a recomandat, în schimb, cadrelor didactice, începând de la clasele primare, ca atunci când propun teme să fie atenţi la conţinutul acestora, pentru a nu se încuraja copy-paste-ul de pe dicţionare sau Google pentru o temă pe care elevii să o prezinte în faţa clasei.

Folosim acest instrument minunat şi ne ajută foarte mult în contextul în care vorbim despre globalizare şi informaţia este la îndemâna tuturor, dar cadrele didactice trebuie să-i înveţe pe elevi să inoveze, să nu dea copy-paste. Cred că trebuie să cultivăm acest lucru, întrucât din cauza copy-paste avem mari probleme în România de azi. I-am încurajat pe învăţători, în primul rând, pentru că de acolo pornesc lucrurile, să verifice foarte atent eseurile, creaţia elevilor şi să nu-i încurajeze să copieze de pe sursa de informaţii şi să o transmită mai departe. Trebuie să descurajăm un astfel de demers. Le-am mai propus învăţătorilor să-i încurajeze pe elevi să greşească, pentru a înlătura teama de a nu greşi; dacă nu mergem cu un astfel de mesaj către elevi, nu vom avea şanse„, a menţionat Marin Popescu.

În judeţul Timiş au ajuns, anul trecut, 6.370 de tablete electronice repartizate în cadrul Programului „Şcoala de acasă”, solicitate de 168 de unităţi de învăţământ incluse în acest program. Pe lângă acestea, alte aproximativ 1.000 de tablete au venit ca donaţii, sponsorizări de la diferite organizaţii nonguvernamentale sau achiziţionate de primării. AGERPRES