costoiu_mihnea.jpgTinerii olimpici vor avea posibilitatea să facă cercetare şi în România, graţie unui program în valoare de 15.000 euro pe care Ministerul Educaţiei intenţionează să îl implementeze începând cu anul viitor. Ministrul delegat pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a arătat joi, la o conferinţă prilejuită de aniversarea a 10 ani de Program Google Summer of Code (GSoC) în România, că anul viitor vor fi minimum 10 proiecte finanţate, banii urmând să fie alocaţi din fonduri europene şi de la bugetul ministerului.

„Suntem astăzi un jucător important pe piaţa de IT mondial şi trebuie să devenim un jucător important şi în zona de inovare. Trebuie să dezvoltăm toate industriile, în special cele care fac servicii către populaţie. La începutul anului viitor vor demara proiecte, aşa cum am promis, vom pune în aplicare Bursa tânărului cercetător pentru tinerii olimpici, performanţi, pentru a avea şansa să cerceteze şi în România”, a declarat Mihnea Costoiu.

Acesta a adăugat că tinerii vor avea posibilitatea dezvoltării unor mici afaceri în cadrul universităţilor, cu sprijinul unor companii. „Vom pune în aplicare şi proiectul de formare a acelor mici întreprinderi realizate de către studenţi în facultăţi. Acest lucru este extrem de important pentru a sprijini inovarea. Vrem să dezvoltăm în universitate împreună cu companiile centre de Start Up, mici afaceri, pentru început va fi în special pe zona IT, unde evoluţia este una extraordinară. Sunt puse deja bazele, vom veni cu finanţarea”, a completat Costoiu.

La conferinţa prilejuită de aniversarea a 10 ani de Program Google Summer of Code în România s-a evidenţiat faptul că, în 2013, Universitatea Politehnica din Bucureşti s-a situat pe locul trei între universităţile din lume din punct de vedere al numărului de studenţi selectaţi pentru GSoC.
Studenţii selectaţi în GSoC sunt angajaţi în diferite proiecte de dezvoltare software open source, fiind răsplătiţi cu o bursă. Pentru a aniversa a 10-a ediţie, Google a decis creşterea cu 10% a valorii bursei acordate studenţilor, ajungând la 5.500 dolari. AGERPRES