Toate cele 121 de unităţi şcolare din Timişoara îşi vor relua miercuri activitatea didactică în clase, în scenariul verde, în timp ce doar 5% din cele 591 de unităţi şcolare din întregul judeţ vor continua şcoala în scenariul galben.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis, marţi după-amiaza, că 510 şcoli din 78 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ pot aduce elevii faţă în faţă pentru predarea cursurilor şi 81 de şcoli din 21 de unităţi administrativ-teritoriale rămân în scenariul galben, pentru că respectivele localităţi au indicele de infectare cu SARS-CoV-2 mai mare de 1 la mie.

Scenariul galben (2) presupune participarea zilnică, cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ, a tuturor preşcolarilor şi a elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, precum şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

Totodată, elevii din celelalte clase, din localităţile aflate în scenariul galben, participă zilnic la cursuri în sistem online. AGERPRES