Traian Băsescu consideră că Guvernul este îndreptăţit în decizia de a-şi promova propria lege a Educaţiei

basescu_2008.jpgPreşedintele Traian Băsescu afirmă că este absolut îndreptăţită poziţia Guvernului de a încerca să îşi promoveze noua lege a Educaţiei.


“Am văzut ambele variante propuse (de lege – n.r.) şi consider absolut îndreptăţită poziţia Guvernului de a încerca să îşi promoveze legea care cu adevărat încearcă să modernizeze sistemul de Educaţie. Nu în limba în care învaţă copiii minoritari stă modernizarea Educaţiei”, a declarat Traian Băsescu.

Prezent la evenimentul aniversar “Bursa de Valori Bucureşti – 15 ani de bursă modernă”, şeful statului a subliniat că România are nevoie de tineri cu competenţe şi nu de memorarea unor lucruri care pot fi găsite la o simplă căutare pe internet. “Să văd ce e în subsolul Argentinei, doar intru pe calculator, scriu pe Google ‘Argentina’ şi văd şi câte tone de cărbune sau de păpădii se colectează pe zi. Nu am nevoie să mai memorez asta, avem nevoie de competenţe”, a spus Băsescu. El a arătat că legea Educaţiei nu vizează în primul rând învăţământul în limbile minorităţilor.


“Nu în limba în care învaţă copiii minoritari stă chintesenţa legii, ci în pervertirea, în schimbarea, în întoarcerea actualului sistem de educaţie, care nu face decât să împingă generaţie după generaţie să memoreze, la un sistem de educaţie care să creeze tinerilor competenţe, pentru că de asta avem nevoie în economie”, a afirmat şeful statului. Totodată, Băsescu s-a declarat nemulţumit de numărul mare de şcoli. “Avem şcolile răspândite până în ultimul sătuc, în loc să concentrăm şcolile acolo unde putem face performanţă”, a menţionat Traian Băsescu. AGERPRES