Trei din patru studenţi români doresc să-şi continue educaţia post-universitară, comparativ cu doi din cinci în Europa Centrală şi de Est, se arată într-un studiu al Deloitte România.

„Doar 15,6% dintre millennials sunt de părere că absolvenţii de universitate din ţară sunt pregătiţi pentru viaţa profesională. Cu toate acestea, 75% dintre studenţii români îşi doresc să-şi continue educaţia post-universitară, comparativ cu 39% în Europa Centrală şi de Est. Aproape 50% dintre respondenţii români privesc educaţia ca pe una dintre cele mai importante valori în viaţă”, se arată în document.

Când vine vorba de experienţa în muncă, spune studiul, cele mai frecvente tipuri de experienţe selectate de către studenţii români au fost voluntariatul şi posturile sau internship-urile legate de domeniul în care studiază (57%). 90% dintre studenţi consideră că internship-urile oferă experienţe utile.

„Studenţii români nu se simt pregătiţi să înceapă o carieră profesională, întrucât consideră că educaţia primită nu îi ajută să răspundă provocărilor pe care le vor experimenta, iar acest fapt se poate vedea şi în practică. Este esenţial ca mediul de afaceri şi cel academic să lucreze împreună cu studenţii pentru a înţelege de unde provine această insatisfacţie. Este important să facem legătura dintre cele două lumi funcţională astfel încât tinerii să se simtă mai pregătiţi pentru muncă”, a declarat Alexandra Iorgulescu, director de resurse umane Deloitte România.

În ce priveşte priorităţile, tinerii plasează pe primele locuri sănătatea şi familia, urmate de educaţie (49,6%) şi muncă (46,6%).

„Tinerii îşi doresc să facă parte din organizaţii conduse democratic, unde munca lor este apreciată, opiniile lor contează şi unde pot face diferenţa. Angajatorii care reuşesc să creeze acest context vor câştiga loialitatea şi dedicaţia angajaţilor tineri şi talentaţi”, a adăugat Iorgulescu.

În opinia respondenţilor români, priorităţile pe care liderul ideal ar trebui să le aibă sunt viitorul sustenabil al organizaţiei (47%) şi creşterea şi dezvoltarea profesională a angajaţilor (45%).

„Similar colegilor lor din alte ţări, atunci când îşi aleg locul de muncă, tinerii români preţuiesc, mai întâi de toate, oportunitatea de a se dezvolta şi de a dezvolta competenţe noi (59,7%). Deşi un salariu atractiv se situează pe locul al doilea, acest criteriu a fost selectat de numai 10,4%. Aproape jumătate dintre tinerii români (46,8%) îşi doresc în primul rând să fie experţi în domeniile în care activează, în timp ce 35,6% îşi doresc să deţină poziţii manageriale în viitor. Majoritatea respondenţilor îşi doresc să lucreze într-o mare corporaţie (43,6%) şi doar 17,3% să aibă propria lor afacere”, menţionează documentul citată.

Când vine vorba de salarii, tinerii din România par să valorifice mai mult oportunitatea de a lucra decât veniturile pe care le generează, întrucât numai 17,4% au spus că doresc să câştige mai mult de 3.500 lei. Doar 8,1% îşi propun să câştige mai mult de 4.500 lei, mulţi dintre aceştia fiind bărbaţi care planifică să devină manageri. Femeile însă se aşteaptă la salarii mai mici, întrucât spun că vor să câştige până la 2.000 lei, pe când bărbaţii au selectat între 2.501-3.000 lei.

Când vine vorba de a se reloca în străinătate, doar puţin peste 50% s-ar muta în altă ţară, uşor sub media regională (56%). Rezultatul este destul de surprinzător, conform documentului, în contextul în care doar 7,1% dintre participanţii la studiu consideră că situaţia economică este pozitivă. AGERPRES