Trei elevi români au obținut marele premiu la olimpiada internaţională de robotică Genius Olympiad

Trei elevi români au obţinut marele premiu la olimpiada internaţională de robotică Genius Olympiad, desfăşurată în perioada 12 – 15 iunie la Oswego, în Statele Unite, la care au participat 1.200 de elevi din 73 de ţări.

Elevii români au obţinut cea mai înaltă distincţie acordată în concurs – Grand Gold Award. Premiul a fost acordat de juriul competiţiei pentru performanţele robotului prezentat în concurs, atât pe terenul de joc, acolo unde a obţinut cele mai multe puncte, cât şi pentru modul de prezentare a robotului din punct de vedere tehnic.

Echipa câştigătoare este formată din trei elevi de clasa a X-a de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti: Andrei Preda, Victor Suciu şi Alex Turcanu, coordonaţi de prof. Emre Sertel.

Cei trei sunt membri şi în echipa de robotică Quantum Robotics, care a câştigat Winning Alliance Award şi Inspire Award la concursul naţional de robotică BRD First Tech Challenge România, desfăşurat în martie anul acesta la Bucureşti.

“Elevii au lucrat timp de trei luni la acest proiect în laboratorul de robotică al liceului şi au construit un robot performant pe structură de metal, lemn şi piese personalizate 3D din plastic, care să îndeplinească tema de anul acesta a concursului: gestionarea resurselor alimentare şi de apă în cadrul unei grădini zoologice. Resursele sunt reprezentate prin cuburi de culoare diferită: albastre – apa, roşii – carnea, verzi – cereale. Misiunea de anul acesta a avut două părţi: autonomă şi opţională. În perioada de autonomie, robotul trebuie să transporte animalele pierdute la adăpostul corespunzător pentru animale reprezentate prin coşuri de culoare diferită. Animalul pierdut este la fiecare rundă diferit şi tras aleator înainte de începerea rundei, astfel încât elevii să poată selecta programul corect pentru a se desfăşura înainte de începerea rundei. Timpul acordat acestei sarcini este de 30 de secunde. În perioada de operare ce se desfăşoară într-un timp de 3 minute, robotul este condus de către un membru al echipei şi va realiza gestionarea resurselor de apă şi alimentare prin colectarea acestora din depozitul de resurse (zona comună în centrul terenului) şi să le distribuie adăposturilor pentru animale în funcţie de tipul de animal. Pentru îndeplinirea sarcinilor robotul primeşte puncte şi la sfârşitul meciului câştigă cel care are cele mai multe puncte”, precizează comunicatul Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti.

Genius Olympiad este un concurs internaţional pentru elevii de liceu, fondat şi organizat de Terra Science and Education şi găzduit de Universitatea de Stat din New York la Oswego. Genius Olympiad organizează olimpiada pentru cinci discipline generale cu accent pe mediu. AGERPRES