Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a anunţat că la sfârşitul săptămânii trecute Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a aprobat înfiinţarea a trei noi domenii de doctorat la instituţia de învăţământ superior orădeană.

Cele trei domenii noi sunt Matematică, Administrarea Afacerilor şi Finanţe. Bungău a menţionat că, în acest an, în luna iulie, au mai fost acreditate două domenii de doctorat – Farmacie şi Teologie – astfel că, la momentul actual, în Universitatea din Oradea funcţionează 17 domenii de doctorat. „Prin aceste acreditări se confirmă importanţa cercetării de excelenţă realizată la Universitatea din Oradea”, a declarat, printr-un comunicat de presă, reprezentantul Universităţii din Oradea. AGERPRES