universitaria_cluj.jpgPărinţi şi elevi sunt invitaţi la trei târguri cu profil educaţional – „Universitaria”, „Liceeum” şi „Edu-kids” – care se vor desfăşura concomitent, la Expo Transilvania din Cluj-Napoca, în zilele de 3 şi 4 aprilie. La târg sunt prezentate oferte ale unor universităţi din ţară şi din străinătate, şcoli şi licee, dar şi programe de licenţă şi master, oferte ale unor centre lingvistice, culturale, artistice, de activităţi extraşcolare, biblioteci, edituri, precum şi propuneri de burse şi servicii financiare, de tabere şi de materiale educaţionale etc.

Aflat la a XIII-a ediţie, Târgul „Universitaria” este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Cluj în colaborare cu Uniunea Universităţilor Clujene. Expozanţii vor oferi îndrumări spre un tip de şcolarizare sau altul, potrivit cu aptitudinile şi dorinţele tinerilor.

Târgul „Liceeum” prezintă oportunităţile din învăţământul liceal şi profesional, iar „Edu-kids” pe cele ale instituţiilor de educaţie preşcolară şi şcolară. Părinţii şi tinerii au prilejul să discute cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ, iar în funcţie de propunerile primite pot lua o decizie potrivită pentru studii de profil. AGERPRES