elevi profesor.jpgNumărul elevilor din mediul rural care au beneficiat de asistenţă psiho-pedagogică în anul şcolar trecut este cu 38,6% mai mic decât cel din mediul urban, potrivit unei situaţii prezentată de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Tulcea. Astfel, dacă în mediul urban 5.545 de preşcolari şi elevi din ciclul primar şi gimnazial au beneficiat de serviciile CJRAE, în mediul rural numărul lor a fost de 3.407.

„Nu există cabinete care să-şi desfăşoare activitatea strict în mediul rural şi folosim echipe multi-disciplinare formate din cei patru consilieri şcolari şi cei doi asistenţi sociali care răspund solicitărilor unităţilor de învăţământ şi desfăşoară acţiuni de consiliere în instituţiile şcolare unde nu avem normate cabinete de asistenţă psiho-pedagogică”, a explicat situaţia directoarea CJRAE, Liliana Isofache.

În judeţul Tulcea, potrivit sursei, există 28 de cabinete de asistenţă psiho-pedagogică şi 16 cabinete logopedice, acestea adresându-se atât elevilor, cât şi părinţilor acestora şi cadrelor didactice. „Este totuşi un număr redus de ore de consiliere şi asistenţă psiho-pedagogică acordate beneficiarilor. (…) Un consilier are activităţi de intervenţie, de prevenţie, documentare şi informare. Dacă vorbim de prevenţie, ea trebuie asigurată tuturor beneficiarilor, iar aici am putea vorbi de o suprasolicitare într-un timp prea redus având în vedere problematica diversificată cu care se confruntă”, a mai spus Isofache.

În Delta Dunării, CJRAE are normat doar o jumătate de post la Sulina, după ce ani de zile norma întreagă nu a fost atractivă pentru nicio persoană cu specializările necesare. „Încercăm ca serviciile noastre să ajungă şi în localităţile îndepărtate. De exemplu, la evaluarea psihosomatică (a preşcolarilor, n.red.), vom merge la Sulina cu o echipă de la Tulcea”, a menţionat directoarea CJRAE.
Potrivit statisticii CJRAE, în anul şcolar trecut, 5.199 de liceeni din mediul urban au beneficiat de servicii de consiliere şi asistenţă psiho-pedagogică, numărul celor din mediul rural fiind de 396. Această diferenţă se explică prin numărul mic al liceelor din mediul rural.

CJRAE este o instituţie subordonată Ministerului Educaţiei, coordonată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, finanţată de Consiliul Judeţean, numărul total al angajaţilor fiind de 55, potrivit sursei citate. AGERPRES