ubb cluj.jpgUniversitatea Babeş-Bolyai (UBB) nu va salariza cadrele didactice care se angajează şi în funcţii din instituţii publice locale sau centrale, iar pentru evitarea dublei salarizări persoanele în cauză trebuie să îşi clarifice situaţia profesională în termen de o săptămână de la preluarea responsabilităţii din administraţie, a decis, marţi, Consiliul de Administraţie (CA) al UBB.

Membrii CA al UBB nu au aprobat acordarea de salariu sau cumul pentru astfel de cazuri, remunerarea făcându-se în sistemul de plată cu ora. Totodată, UBB nu va contrasemna programe europene accesate ”profitându-se de funcţii trecătoare în administraţie”.

”În acest moment în care în ţară se suferă de urgia deciziilor inadecvate şi de urgia naturii, UBB îşi exprimă indignarea faţă de situaţiile amintite, de extorcare de resurse cu orice mijloc, inclusiv cu mijloace ilegale. Din nefericire, sunt mai nou astfel de persoane care pretind să fie salarizate integral de UBB, cu toate că nu sunt cotidian în acţiunile cu studenţii şi nu desfăşoară cercetare ştiinţifică. Ele lucrează cotidian în altă parte. Pe de altă parte, unele dintre aceste persoane recurg – fapt fără precedent – la falsificarea situaţiilor, trimiţându-şi rude necalificate să susţină ore, în locul lor.

Unele dintre aceste persoane au prestaţie ştiinţifică sub minimul cerut de postul universitar pe care îl ocupă”, au precizat membrii CA al UBB. Potrivit Consiliului de Administraţie, astfel de persoane ”contribuie la decizii greşite de tăiere de salarii şi pensii pentru populaţie, în vreme ce pentru sine caută să prezerve două sau trei surse de venit”. CA al UBB consideră reprobabile presiunile prin care persoane din administraţia centrală ”caută să profite de programele europene, cerând UBB să îşi asume răspunderea în locul lor”. AGERPRES