Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a aprobat dezvoltarea primului program postuniversitar în tehnologii cuantice din ţară, pe care îl va organiza în primăvara anului 2022.

„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va organiza în primăvara anului viitor primul program postuniversitar naţional în Quantum Technologies (Tehnologii Cuantice). Acesta va fi organizat împreună cu specialişti din ţară (inclusiv din institute şi companii de profil) şi străinătate, pe un curriculum modern, cu metode de educaţie inovative, şi vine în contextul în care tot UBB elaborează strategia naţională în domeniu, şi anume strategia pentru dezvoltarea capabilităţilor naţionale în domeniul comunicaţiilor cuantice (QTSTRAT). Programul urmăreşte formarea de specialişti în acest domeniu emergent de frontieră, iar condiţiile concrete de participare vor fi anunţate din timp, public şi pe site-ul Institutului de Studii Avansate în Ştiinţă şi Tehnologie al UBB”, se arată într-un comunicat transmis de UBB.

Potrivit sursei citate, tehnologiile cuantice reprezintă o nouă „paradigmă asumată de Uniunea Europeană”, cu potenţial revoluţionar în ştiinţă, societate şi economie.

„UBB este unul din actorii cheie în tehnologia informaţiei din ţară, singurul membru de tip universitate din ţară al EIT Digital (European Institute of Innovation and Technology), şi ţinteşte să fie unul dintre actorii cheie în tehnologiile cuantice. Odată cu coordonarea strategiei naţionale în tehnologie cuantice, era absolut normal să dezvoltăm în paralel şi programe academice pentru a forma viitorii specialişti într-un domeniu, care, emergent fiind, evident că duce lipsă de o masă critică de resursă umană; îi încurajăm şi pe alţii din ţară să facă acest lucru, în colaborare sau independent de noi, însă, pentru a fi cu sens şi cu plusvaloare, prin raportarea coerentă la viziunea pe care o vom implementa prin strategie”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David. AGERPRES