Un centru educaţional pentru copiii isteţi şi neastâmpăraţi, o întreprindere socială dezvoltată de Fundaţia Estuar, va fi lansat joi, în sectorul 2 al Capitalei, pe Intrarea Docherilor, numărul 3, informează organizatorii într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Beneficiarii vor fi copiii care vor avea posibilitatea să îşi dezvolte „arta de a asculta, de a comunica, capacitatea de a empatiza, de a depăşi conflictele şi de a dezvolta relaţii pozitive, bazate pe încredere şi respect reciproc”.

Potrivit documentului citat, copii vor avea ocazia, în plus, să beneficieze de servicii psihologice specifice, respectiv, logopedie, consiliere psihologică, consiliere psihologică pentru părinţi şi aparţinători.

„Într-o atmosferă caldă şi relaxată, dar dinamică şi stimulativă, bazată pe înţelegere şi respect reciproc, copiii vor experimenta practici de învăţare care stimulează curiozitatea şi creativitatea. Aceste experienţe sunt astfel concepute încât să permită fiecărui copil să îşi descopere identitatea proprie, să-şi dezvolte o imagine de sine pozitivă şi să devină independent şi responsabil”, se arată în documentul citat.
La finalul lansării va fi organizată pentru cei mici o petrecere cu baloane colorate, jocuri şi jucării, potrivit organizatorilor. AGERPRES