Clădirea „Nicolae Leon” a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” din Iaşi, modernizată printr-o investiţie de peste 26 de milioane de lei din fonduri europene, a fost inaugurată pe 2 decembrie de reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior şi cei ai Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est.
Potrivit rectorului UMF Iaşi, Viorel Scripcariu, imobilul are o capacitate de 1.833 de locuri, dispuse pe 13 etaje, în care funcţionează şase amfiteatre cu câte 120 de locuri, săli de lucrări, cabinete pentru cadrele didactice şi noul Centru de Abilităţi Fundamentale al Universităţii.
„Din pleiada de personalităţi pe care Iaşiul a dat-o medicinii, am ales numele lui Nicolae Leon din două motive: o dată, pentru spiritul său inovator şi vizionar. Ca decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi, Nicolae Leon a fost un promotor al noului, iar ideile inovatoare pe care a reuşit să le transpună în fapte au avut efecte la nivelul învăţământului superior medical din întreaga ţară. Învăţământul experienţial este un bun exemplu în acest sens, Nicolae Leon fiind cel care a reuşit să introducă în regulamentele vremii obligativitatea excursiilor de studiu pentru elevii şcolilor secundare. De asemenea, Nicolae Leon a dorit întinerirea corpului profesoral al Facultăţii de Medicină din Iaşi, astfel că, în perioada decanatului său, au avut acces în facultate tineri foarte valoroşi, care au devenit creatori de şcoală medicală ieşeană. Al doilea şi poate cel mai important motiv pentru care ne aflăm astăzi într-o clădire ce-i poartă numele este acela că Nicolae Leon a fost rectorul Universităţii ieşene în anul Marii Uniri”, a spus rectorul UMF Iaşi.
Directorul general al ADR Nord-Est, Vasile Asandei, a declarat că această clădire va aduce un plus atât studenţilor, cât şi profesorilor universităţii. „Este un lucru deosebit că aţi ajuns la finalul acestui proiect cu o valoare mare, la care am avut şi noi o contribuţie. Sunt foarte bucuros pentru că în exerciţiul acesta financiar am reuşit şi sper să reuşim să mai finalizăm astfel de proiecte de infrastructură de diverse feluri. În primul rând, pentru că am avut la dispoziţie fonduri europene pe care a trebuit să le folosim şi să le folosim bine, dar şi pentru că urmează un exerciţiu financiar în 2021-2027 foarte provocator pentru noi. Vom avea o sumă mare de bani pe care va trebui s-o folosim în principal pentru partea de inovare, transfer tehnologic, antreprenoriat ş.a.m.d., tot ce înseamnă o Europă mai inteligentă. Banii pentru infrastructuri se vor reduce”, a afirmat Asandei.
Cel mai nou corp de clădire al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, denumit „Nicolae Leon”, a fost reparat şi modernizat cu fonduri europene în valoare de peste 26 de milioane de lei, din care 25,8 milioane de lei au fost alocate prin proiectul „Recompartimentare, modernizare spaţii de învăţământ, cu păstrarea funcţionalului existent”, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Clădirea, amplasată pe strada Ghica Vodă, a aparţinut Universităţii „Petre Andrei”, cea mai mare instituţie de învăţământ privat din zona Moldovei şi a fost cumpărată în 2014 de UMF „Gr. T. Popa” de la Finanţele Publice, după ce aceasta a fost scoasă la vânzare. AGERPRES